http://torturisiprajiturigalati
În această lună, în ziua a noua, se face pomenirea sfinţilor patruzeci (40) de mucenici, cei ce au mărturisit şi au fost chinuiţi în cetatea Sevastiei.
Cei patruzeci de mucenici, deşi erau de obârşie din diferite locuri, făceau parte din aceeaşi ceată ostăşească. Ei au fost prinşi din pricina mărturisirii credinţei în Hristos şi au fost duşi la cercetare. Dar nelăsându-se înduplecaţi să jertfească idolilor, mai întâi au fost loviţi cu pietre peste faţă şi peste gură, dar pietrele în loc să-i atingă pe ei, se întorceau şi loveau pe cei ce le aruncau. Apoi au fost osândiţi, în vreme de iarnă, să petreacă toată noaptea în mijlocul unui lac, care se găsea în apropierea Sevastiei. Pe când se găseau în mijlocul apei, unul dintre ei, care iubea mai mult viaţa, ieşind din lac, a alergat la o baie din apropiere, dar de îndată ce a fost atins de căldura de acolo, s-a topit cu totul. Unul dintre ostaşii care erau de pază acolo însă a intrat laolaltă cu sfinţii în lac şi l-a înlocuit pe cel plecat, văzând în noapte pe sfinţi înconjuraţi de lumină şi cununi, pogorându-se din cer asupra fiecăruia dintre ei.continuarea aici
9 Martie, data echinocţiului în calendarul iulian, marchează una din cele mai iubite sărbători închinate moşilor noştri. Cu această ocazie, ofranda adusă sunt “mucenicii”, prăjituri care se mai numesc în diversele zone ale ţării măcinici, sfinţi, sfinţişori, bradoşi ş.a.
“Mucenicii” se fac în formă de om, dar şi de albină sau porumbel. Astăzi, îi regăsim mai ales sub forma cifrei 8, care se aseamănă cu chipul de om. “Mucenicii” aceştia, pregătiţi cu miez de nucă şi miere, se împart pe la rude, vecini, oameni sărmani, pentru pomenirea celor morţi, dar şi pentru belşugul viitoarelor recolte. “Iarăşi zice că în ziua de 40 de Sfinţi, este bine a se da 40 de colaci şi 40 de pahare de rachiu de pomană, crezând că rodeşte grâul şi le merge bine tot anul
Sărbătoarea mucenicilor trebuie pusă în legătură cu scoaterea plugului: tot la această dată se trăgea prima brazdă. Obiceiul era însoţit de un întreg ritual: stropirea plugului cu aghiasmă, rostirea de urări, înconjurarea cu pâine şi sare, ritual menit să aducă fertilitatea şi să ocrotească viitoarea recoltă. “Era firesc să se împartă ceva din făina anului trecut într-o zi în care anunţă reîntoarcerea muncii câmpului pentru noua recoltă” (G. Dem. Teodorecu).
O sărbătoare populară nu are o singură direcţie, ci se dezvoltă între mai multe coordonate, care stabilesc legătura om-comunitate-lume. Din unirea acestor coordonate rezultă un plan în care se iau măsuri pentru viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat. Viaţă se desfăşoară într-o ordine bine stabilită. Până la viitorul punct spaţio-temporal important, marcat de o sărbătoare, omul ştie deja la ce să se aştepte, şi asta pentru că la sărbători se pot face diverse previziuni. Citirea diverselor aspecte ale viitorului este o practică obişnuită la români. De mucenici se fac mai cu seamă previziuni meteorologice.
După “zilele babelor” încep la această dată cele ale moşilor (10-17 martie) care sunt mai “blânzi” decât predecesoarele lor cronologice. Moşii bat cu toiegele în pământ
Patruzeci ca să dezlege
Pe drăguţa primăvară
Dintr-al iernii jurământ
şi iarba să crească
„Dacă îngheaţă pământul spre ziua de 40 de Sfinţi şi mai îngheaţă şi încă 40 de nopţi după aceasta, atunci toamna următoare va fi lungă şi bună, iar de nu, toamna va pica brumă degrabă” [2]. Tot acum se încep toate vrăjile, mai ales cele de luare a manei din câmp, sau din casă, perioada vrăjilor culminând în noaptea de Sf. Gheorghe. De acestea, omul se poate apăra prin diverse practici, dar îndeosebi prin descântec.
Planul sărbătorii noastre se mai completează cu o altă coordonată: ieşirea şerpilor. Spre a feri casa de şerpi în restul anului, aceasta se înconjoară cu o treanţă aprinsă, zicându-se:
Ieşiţi şerpi, fugiţi departe
Ca să intre sănătate
Sărbătorile solare au drept corespondent în planul terestru focul, cu multiplele lui semnificaţii. La 9 martie focul sfinţilor se face din gunoaiele care s-au strâns din curăţirea grădinilor şi a curţilor, foc peste care trec cei ai casei ca să fie sănătoşi şi primăvara să vie mai degrabă. Rostul focului este mai bine subliniat în aceste câteva versuri:
Şi flăcăii stau să-l sară
C-apucară aşa de mici
Patruzeci de Mucenici
Că cine-o sări o dată
Bine-i merge vara toată,
De-o sări a doua oară
Pân la toamnă se însoară.
Înainte şi-napoi
N-o să ştie de nevoi,
Iar de 40 de ori
Are parte de comori.
DE DRAGUL TRADITIEI SI IMPLETITURI IN FORMA DE ALBINA SI PORUMBEL (POZELE NU IMI APARTIN)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu